My Evilness: Part III. “Timpuri grele (Piesă de teatru într-un act)”

Decor: o firmă de consultanță în plină expansiune, sala de consiliu

Personaje: Shefu, coordonatorul firmei

Consultanții: A, B, C, D, E, etc.

(Se deschide cortina. Personajele stau în jurul mesei, Shefu în capul mesei)

Shefu (ferm): În deschidere, doresc să vă reamintesc că ședința a început la ora 9. Este ora 9.01. Vă rog pe viitor să veniți la timp.

(Consultanții privesc în jos, spășiți. Se aude un murmur general): “Da, Shefu!“

Shefu (și mai ferm): De asemeea, vreau să vă reamintesc principiul de aur al organizației noastre. OPC!!! În traducere, ore pe cur. Stați în cur și facturați, înțeles? E criză, repet, criză!!! Sunt timpuri grele! Trebuie bani!

Consultanții (cu fals entuziasm): Da, Shefu.

Shefu (mulțumit): Așa, mai copii! Acum, scopul întâlnirii noastre este de a vă anunța că am decis să implementăm o nouă procedură de lucru. Am constatat că procedura veche nu era deloc potrivită. Pai, ce e asta, domnule, adică, la început pupăm clientul în cur și la sfârșit îi dăm un șut??? Cum să faci bani în condițiile astea? Totul se va schimba radical.

(Consultanții privesc nedumeriți în jur, unii sunt speriați.)

Shefu (radios): De acum înainte, principiul nostru în abordarea clienților va fi la început să îi dăm un șut, iar la final să îl pupăm în cur!

Consultantul A (femeie, 30 de ani, frustrată): Dar, Shefu …

Shefu (nervos, țipând): Comentezi?

Consultantul A (afectat): Nu, Shefu.

Consultantul B (barbat, 27 de ani, visează să ajungă șef la rândul său): Shefu, evident, nu înțelegem măreția concepției tale. Dacă ai vrea să ne explici noua procedură …

Shefu (brusc iluminat): Normal că nu înțelegeți. (Însuflețit): Dacă îl pupăm în cur la început, se învață cu binele și când îi dăm șutul de sfârșit nu ne mai recomandă. Dar invers … la început îl învățăm cu răul, iar la final pleacă cu o impresie bună. Ergo, ne recomandă. Aduce bani! Acum e clar?

(Consultanții se foiesc, se iscă forfotă generală, murmure de aprobare.)

Consultantul B (entuziast): Genial, Shefu. Numai tu puteai să te gândești la asta.

Consultantul C (bărbat, 40 de ani, vrea să meargă acasă și să doarmă): Avem un client Ergo? P-asta nu-l știu.

Shefu (iritat): Trezește-te, C! În continuare, vreau să vă anunț că am luat și o decizie privind organizarea firmei. De astăzi, băiatul care livrează pizza va fi angajat la noi, pe postul de consultant junior. Costă mai puțin decât alții din piață. Mă aștept să îl învățați meserie, e clar? Începe de azi.

Consultantul A (Își face cruce, pe sub masă): Dar, Shefu … cum să-l învățăm, mai exact?

Shefu (ferm): Vă privește. Peste o săptămână ținem din nou ședință, să mă informați ce l-ați învățat.

(Dezolare generală).

Shefu: Cât a durat ședința asta?

Consultantul B: Fix o oră, Shefu.

Shefu: Să o facturați pe vreun client.

Consultantul C (dorind să fie de folos): Poate pe Ergo, Shefu.

Shefu (către sine): Oare chiar avem un client Ergo? Să notez, să verific. (Tare): OPC toată lumea.

(Consultanții (în cor): Da, Shefu!

(Cortina)

DISCLAIMER: Prezenta reprezinta o opera de fictiune, care nu infatiseaza evenimente sau personaje reale. Orice asemanare cu asemenea evenimente sau personaje este pur intamplatoare. (C) 2009, serialcharlie

Chez Charles

Oui, Madames et Monsieurs, aujourd’hui nous parlerons le français. Parce que, si vous ne le saviez pas, Charles parle assez bien le français, mais, par malheur, pas assez souvent qu’il serait désirable. Charles parle français de temps en temps, quand l’Avocate fait des courses à l’étranger ou quand Charles cuit. Ou quand il s’imagine qu’il cuit. Voilà.

Alors, aujourd’hui nous nous imaginerons que nous préparons des grenouilles, plus exactement, des crêpes à la grenouille.

Bah, la recette, c’est quelque chose de très simple, elle vient comme ça :

- On pris des petits pieds des petites grenouilles, beaucoup d’une quantité, bien sur, disons, environ 30 pieds (car, vous savez, ce ne sont que les pieds qu’on peut utiliser) ;

- On pris demi verre de vinaigre et on y met les pieds de grenouille ; on ajoute de la sel, du poivre, au plaisir ; ils vont y rester pour environ demi heure.

- On prépare une bonne portion de pâte des crêpes. Chacun sait préparer de la pâte des crêpes. Voilà. Comme il est facile, n’est pas ?

- On mélange la pâte des crêpes avec les pieds de grenouille aussitôt marinés ;

- On ajoute de l’huile dans une petite poêle et on y rôtit les crêpes, enveloppés, pour environ 5 minutes sur chaque part, jusqu’ils sont tous frits.

- On disperse du persil sur les crêpes à la grenouille. Voilà. C’est prêt.

Bonne appétit !

Et pour les lecteurs de Charles qui, malheureusement, ne parlent pas le français, j’ai préparé aussi une traduction, en utilisant le service translations offert gratuitement par Google. Mais, vraiment, vous voulez que je paye, moi, au-dessus de tout cela ????

TRADUCTION (par Google Translations)

Da, Doamne şi Stimaţi domni, astăzi ne vorbesc franceza. Pentru că dacă nu ştiţi, Charles vorbeşte limba franceză destul de bine, dar, din păcate, nu suficient de des pentru că ar fi de dorit. Charles vorbeşte limba franceză din timp în timp, în cazul în care avocatul a mers la cumpărături în străinătate sau atunci când Charles fierte. Sau atunci când el crede că fierte. Acolo.

Aşa că astăzi ne imaginăm că ne pregătim broaşte, mai exact, clatite broasca. Ei bine, reţeta este ceva foarte simplu, este vorba de aşa:

-   A fost nevoie de picioare puţin din broaşte mici, o mulţime de cantitate, desigur, să zicem, aproximativ 30 de picioare (pentru că, ştiţi, acestea sunt doar picioarele care pot fi utiliza;

- A fost nevoie de o jumătate de pahar de oţet şi se pune picioarele de broasca se adaugă sare, piper, plăcerea şi ei vor rămâne acolo timp de aproximativ o jumătate de oră.

-  Se prepară o mare parte din clatite aluat. Toată lumea ştie cum să pregătească clatite aluat. Acolo. Cât de uşor este, nu-i asa?
- Se amestecă clatite aluat cu picioarele broasca marinat imediat;
- Am adăugaţi uleiul într-un mic pan şi friptură de pe clatite, plicuri, timp de aproximativ 5 minute pe fiecare parte, până când toate sunt prajite.
- Se dispersează clatite pătrunjel pe broasca. Acolo. E gata.

Bun poftei de mâncare!

Şi pentru cititorii de Charles, care, din păcate, nu vorbesc franceza, am pregătit, de asemenea, o traducere, traduceri folosind serviciul gratuit oferit de Google. Dar, de fapt, vrei să-mi plătesc, mai presus de toate astea??

Charlie’s toondoo

Red Hot Charlie Papers

Ecce, non adedo carnem!

Avocata nu mananca niciodata carne. Prin urmare, nici Charlie nu mananca niciodata carne. Niciodata al Avocatei tine de vreo 10 ani. Niciodata al lui Charlie tine de cand a intrat in simbioza cu Avocata, numa’ de vreo doi.Vad ca se intreaba lumea cum si de ce. Pai, simplu.

NU NE PLACE CARNEA!!!!! GUSTA NAJPA.

In plus, carnea provoca riduri, crede Avocata.

Mai mult, carnea trebuie gatita. Daca ar gati, Avocata nu ar mai avea timp sa se ocupe de lege. Si apoi, carnea, odata mancata, te face sa te simti satul. Avocatul nu trebuie sa fie satul. Trebuie sa fie flamand. Daca e flamand, e rau. Daca e rau, e bun.

Ce nu e clar? Rezum. Avocata nu mananca niciodata carne, din motive profesionale. Si ca sa nu faca riduri.

Charlie nu mananca nici el carne, dar se hraneste cu proteina animala, constand, in special, din suflet de om. Sufletul de om este o resursa rara, deci, pentru o minima satisfactie, Charlie trebuie sa devoreze cat mai multi oameni. Avocata nu este unul dintre oamenii vizati.  Avocata nu are suflet. Are in loc o procedura. Ca sa fim intelesi.

Pestele nu e carne. Am putea manca. Da’ pute, deci nu mancam. Decat uneori, rar. Daca e deja preparat si bine  preparat. La restaurant, in Portugalia.

Ne-am lamurit?

Lucky no. 13.10

O sa incep prin a va spune ca nu imi pasa. Nu ma intereseaza daca presedintele Obama merita sau nu premiul Nobel. Nu ma intereseaza ca a cazut guvernul. Nu ma intereseaza ca exista o superstitie stupida, cum ca numarul 13 ar fi cu ghinion. Azi a fost 13 si o zi extrem de interesanta, plina de realizari, si nu numai pentru mine.

Sa relatez:

- In cursul diminetii, Avocata a continuat razboiul rece cu legal counsel-ul intern al unui client, pe care o califica, de vreo 3 zile, cu apelativul de “sinistra” (dar asta numai in particular, pe mail ii spune “Stimata doamna”). Tocmai cand sa cedeze nervos, Avocata a realizat ca Sinistra tinde sa fie, in egala masura, si proasta. Nemaifiind un adversar redutabil, Avocatei a inceput sa ii fie oarecum mila de ea si astfel, si-a venit in fire. A stabilit o intalnire cu Sinistra, decisa fiind sa ii surada in stil corporatist, astfel incat sa o determine sa o placa.

- Dupa amiaza tarziu, Charlie a descoperit ca, in considerarea pierderii vizibile in greutate a Avocatei din ultima luna (fara niciun efort, subliniez, fara niciun efort!), Imparatul Rosu o banuia ca ar suferi, Doamne Fereste, de “vreo boala”. Charlie a ras cu spume, cu fiecare celula, cu fiecare cil de celula, cu fiecare farama de umbra din sufletul sau intunecat si minuscul. Dupa care s-a oprit. Dupa care a mai ras inca o data, teluric, tavalindu-se pe jos si batand din picioruse si aripioare, intelegand in sfarsit de ce Imparatul Rosu nu se aseza in ultima vreme in apropierea Avocatei si imagindu-si-l pe Imparat spalandu-se isteric pe maini, disperat ca, Doamne Fereste, sa nu cumva sa se ia! Astfel, pe podeaua biroului Avocatei au ramas urme mici, dar sesizabile, de ghiare, de la piciorusele si aripioarele lui Charlie, pentru care am inventat deja o poveste de acoperire, in care vom da vina pe un scaun.

- Cand sa plece in sfarsit de la birou, Charlie a constatat ca ziua de 13 a fost placuta si pentru altii. Constatarea s-a petrecut mai exact in fata firmei, unde colegul cunoscut sub numele de Cristi, care, chipurile, plecase acasa, mutand din loc o masina care era, dupa toate aparentele, un Porsche. Daca si-a luat Porsche, il felicitam. Daca nu si-a luat, macar a parcat unul!

- Spre seara, Ursul a venit si el cu o surpriza placuta, in forma unui draft de mail in care, intr-un stil pur britanic, decapita un client mai mult decat obraznic. Mailul, o capodopera a sexului corporatist (reluctance/non-consent) i-a luminat lui Charlie seara friguroasa a zilei de 13,  in vreme ce Avocatei i-a provocat niste fantezii intense din ciclul “ce as face eu daca as fi manager, ceea ce, sigur, nu vreau sa ajung, dar nu se stie”.

- Pe timpul intregii zile, Charlie si Avocata au primit o multime de vesti bune, de pe la prieteni, despre case, joburi si copii noi, pisici si altele, despre care nu e loc sa mai pomenim aici. Cei in cauza stiu ei mai bine si sunt asteptati sa faca cinste, asa cum se cuvine.

Una peste alta, luky no. 13.10.!!!

SOUTH PARK CHARLIE

Multumim: http://www.sp-studio.de/

Charlie si regimul coproprietatii fortate si perpetue

Administratora de bloc nu o place pe Avocata. De fapt, administratora de bloc nu place pe nimeni in general, numai ca pe Avocata nu o place in mod special. Ca dovada, o hartuieste; de cate ori o vede, o striga pe numele numele – care – nu- trebuie – rostit (AVERTISMENT: Rostirea, scrierea, precum si orice orice  aluzie la numele interzis poate dauna grav sanatatii. Dauneaza in orice caz accesului pe acest blog)  si ii aminteste chestii pe care trebuia sa le faca si nu le-a facut. De multe ori sunt si vecinii de fata, stand cicure pe scara blocului. Avocata se opreste sa se scuze la administratora si zambeste corporatist tot timpul, pana ce izbuteste sa obtina o derogare. Charlie se simte umilit. Ce treaba are el cu administratora, cu vecinii?

 Pe Avocata o deranjeaza vag numele -care-nu-trebuie-rostit. Pe  Charlie il oripileaza. Administratora probabil stie, crede Charlie, si o face special. E numai vina Avocatei ca urechile sensibile ale lui Charlie sunt astfel brutalizate, cu sunetele care il deranjeaza mai rau decat scartaitul de unghii pe geam: Avocata este fix proprietarul nediligent din cursul ala de anul II pe care il pastreaza ea in memorie, la un loc cu toate prostiile.

Avocata pretinde ca uita. Uita sa citeasca apometrele, sa plateasca la timp intretinerea si sa participe la sedintele de bloc. Sustine ca nu are timp, ca are multe pe cap, ca e ocupata. Charlie stie ca, de fapt, nu ii pasa.

In sinea ei, Avocata este convinsa ca blocul va supravietui cumva si fara apometrele ei si fara banii ei de intretinere. Si fara opiniile ei, exprimate la sedinta de bloc. Nu e vorba ca nu poate, ci ca nu vrea. Isi merita soarta, merita sa fie strigata pe numele interzis si, oricum, i s-a spus si mai rau de atat, la viata ei.

Dar Charlie, Charlie ce vina are?

 

 

Charlie si orgoliul cocosului

 

Iata ce am descoperit, lume: Orgoliul cocosului in sos de suspine-Spania 150/150 g 22,0 ron. Unde? La Casa Elisabeta. Normal.

Acuma, nu ma lamuresc cum e asta cu Orgoliul cocosului. Am dat pe google “orgoliu” + “cocos”  si m-a dus la zodiacul chinezesc. Citez: “Barbatul cocos este orgolios si ii place ca acest orgoliu sa ii fie magulit mai ales de catre femei. Nimic nu ii poate face o placere mai mare decat complimentele. Femeia cocos este foarte rabdatoare“. Prima concluzie, ca e o mancare chinezeasca. A doua concluzie, femeia cocos nu are nimic de-a face in ciorba asta.

A treia concluzie, logica ne spune, este ca ingredientul principal ar fi orgoliul de barbat. Care se ia si se pune in sos de suspine.

De ce suspina un barbat? Pai, dupa o femeie, care, in mod cert, a fost nerabdatoare cu el, deci nu e o femeie cocos.

Ca sa ma lamuresc, revin la la google, sa vad unde gasesc o femeie nerabdatoare. Rea. Posibil, si cruda. Si gasesc, unde in alta parte? La Iasi. Citez din nou: “femeia, nerabdatoare, viseaza la consumarea amorului intr-un mariaj, pe cand barbatul, mai rezervat, refuza sa coboare in realitatea triviala si amana mereu marturisirea inevitabila“. Da, acum e clar. A patra concluzie: suspinele sunt cauzate de o femeie moldoveanca, nerabdatoare si pusa pe maritis.

Cum spuneam, se iau suspinele astea de barbat orgolios care nu vrea sa se insoare cu moldoveanca nerabdatoare si se pun intr-un sos de nucsoara. Cum se face insa exact sosul de suspine, asta nu mai stiu.

Se pare ca e un secret bine pazit, pe care nu il cunoaste decat bucatarul chinez de la Casa Elisabeta, despre care am aflat pe surse ca s-a despartit saptamana trecuta de concubina lui din Iasi, care a plecat la capsuni in Spania, unde nu e criza.

Charlie si politica externa

Asa-i ca v-ati speriat? Nu, stati linistiti, ca nu e despre Romania. E despre Malta, fratilor.

Nu stiu daca v-am povestit vreodata ce mi-a placut mie cel mai mult in Malta asta, e greu de cuantificat, pentru ca mi-au placut extrem de multe lucruri (afara de apa – aia in mod sigur, sucks), dar as pune pe primul loc politica externa. Sa va explic cum e in UE cu statele vecine si prietene, ca eu m-am luminat.

Malta este, dupa cum probabil stiti, un arhipeleag mic, mic, de vreo 320 de km patrati suprafata, locuit de vreo 3-400.000 de oameni, mici si ei, da’ multi. Si Malta nu numai ca este, dar unde este? Pai, la vreo fix 290 de km de Africa si vreo fix 90 de Sicilia, adica, de statul vecin si prieten din UE, aka, Cizma.

Care e faza, o sa ziceti, dupa ce v-am plictisit destul cu geografia pe care nu o stiu. Pai, faza e, cum spuneam, politica externa si, in principal, controlul imigratiei in UE. Logica si bat-o sa o bata, geografia, ne spun ca, oricat ai fi de negru, nu ai cum ajunge in Italia decat daca treci prin Malta, mai exact, prin marea teritoriala. Si Malta, daca are ceva, are mare teritoriala si mai are si o marina de elita, scolita la scoala britanica, aia din fanteziile Avocatei cu “Arrrrgh! there yee hav it matey, Arrrrgh!” si “Aye, aye, Captain!” ;)

Culmea este, totusi, ca in ciuda acestor, am fi tentati sa spunem, avantaje, maltezii nu reusesc sa intercepteze vasele cu imigranti ilegali in timp ce trec prin marea lor teritoriala. Ii prind din urma aproape intotdeauna, dar in marea libera. Si, cand ii gasesc, nefiind in jurisdictia lor, nu pot decat sa aplice regulile dreptului umanitar, anume, sa le dea apa si mancare, si paturi si busole deja orientate, spre ruta…  Sicilia. Pai, daca asa arata magnetul! Ce sa le faca, sa ii trimita inapoi in Africa? N-ar fi omeneste, nu?

De-aia are Malta putini negri si Italia multi, multi.

PS: Italienilor nu le convine. Se plang pe unde apuca despre cum  Malta nu are forta necesara sa controleze fenomenul. Cum se inregistreaza plangerea, iese ministrul de externe maltez si spune ca nu-i asa, dupa care iese marina din Valetta si face o demonstratie. Arata ca are cu ce, in mod extrem de convingator. Si totusi, nu are … De neinteles.

Imi vine sa cred uneori ca in arhipeleagul maltez exista un mic triunghi al bermudelor, inca necartografiat.