Charlie, Avocata si povestea de iarna

Parea o seara de iarna ca oricare altele, in care Charlie si Avocata fura preluati de catre Urs, se imbarcara la bordul masinii si pornira in lungul drum catre casa. Masina se lupta din greu cu nametii Dorobantilor si, prin meritele proprii ale Ursului, razbi intr-un final in Bulevardul Iancu de Hunedoara, curatat si pudrat cu antiderapante prin grija administratiei locale, dar unde, fatalitate, se impotmoli intr-o coada de alte masini, fix in fata pasajului Victoria. 

Si acolo, in mijlocul traficului, Charlie si Avocata se intalnira cu Mos Craciun.

 Plictisita de coada, Avocata deschisese geamul, cu gandul sa-si aprinda o tigara (deschiderea geamului in trafic, la minus 10 grade, face parte din ritualul avocatesc de faurire a caracterului).

Atunci dadu cu ochii de Mos. De uimire, Avocata abandona tigara. Charlie holba ochii mari. Se uitara fix, insistent, total nepoliticos, la atelajul din fata lor.

Mosul conducea o masina rosie,  un Daewo, usor lovita in stanga fata (evenimentele ulterioare permisera Avocatei sa speculeze de ce).

Mosul, imbracat, fireste, in Mos, cu barba alba si adevarata, isi astepta randul in coada de masini. Atunci se intampla minunea.

Deodata, Charlie si Avocata, perfect coordonati, zambira la unison.  Zambi si Ursul, iar Mosul, din masina lui, prinse cumva zambetul lor.

Si atunci, Mosul gesticula spre Avocata si Charlie, se apleca usor in partea dreapta, umbla in torpedou, gesticula din nou spre Avocata, cobori geamul si …

…  Mosul deschise asadar geamul si, prin geamul deschis, se ivi sugubat o bomboana.

Avocata se fastaci si deschise la randul sau geamul. Charlie marai usor ca nu e bine sa primesti bomboane de la oameni straini, apoi se fastaci si el, cand Mosul intinse mana cu bomboana.

Avocata si Mosul constatara, in acelasi timp, ca masinile erau prea departe pentru a permite operatiunea juridica a traditiunii. Momentul avea un aer suprarealist, Mosul cu mana intinsa, Avocata cu mana intinsa, intre ei, golul. Dar acel moment nu fu pierdut caci un calator singuratic si infofolit, inarmat cu o camera foto, se avanta de pe trotuarul de langa pasaj printre masinile oprite si ceru voie Mosului sa il imortalizeze. Mosul coopera si, dupa ce se lasa fotografiat, intinse si Fotografului o bomboana. Fotograful o lua si saluta, apoi se repezi inapoi pe trotuar. Coloana de masini se pusese  in miscare. Cu exceptia Ursului, a Avocatei si a Fotografului, nimeni nu observase nimic.

Brusc, masina Mosului vira stanga si se apropie periculos de masina Ursului, fix cu partea din fata, deja lovita, ceea ce permise Avocatei sa conchida ca lovitura era consecinta riscului operational normal asociat activitatii. Mosul strecura bomboana in mana Avocatei, intinsa din instinct, si rase. Isi urara sarbatori fericite. Avocata zambi, rosie ca haina Mosului. Ursul rase si el, incantat de izul occidental al momentului.

Apoi, Mosul demara (relativ) in tromba si se pierdu in pasaj. Ursul facu stanga la semafor.

Avocata si Charlie ramasera in masina, tinand in mana bomboana Mosului,  o trufa in ciocolata, si simtindu-se, la unison, cel mai bun si mai cuminte copil de pe planeta.

Charlie si retorica absurdului

Revoluția blugilor. M-am hotărât sa vin la birou in blugi pana la anul. Nu a observat nimeni pana acum. Si daca observă, ce pot sa-mi facă? Sa mă dezbrace? Ha!

La metrou. Pe plasme rulează spoturi cu reclame la vacante exotice de sărbători. Mi se pare corect. Omenii care merg cu metroul pot sa meargă, la fel de bine, și în Dubai. Doar merg cu metroul ca să salveze planeta. De fapt, oamenii care merg cu metroul sunt niște ecologiști convinși, altfel, putred de bogați. (Între reclamele cu Dubai, o declarație a lui Crin Antonescu. Are și poză. Ecologiștii se holbează, cu gurile căscate. Mi-e puțin milă de ei. Numai puțin, îmi trece repede. Cine mai știe, în fond, ce vrea Crin Antonescu ? Să nu mai vrea nimic. Să ne lase.)

Exercițiu de management. Ornarea bradului, la birou. Bradul e artificial, altfel, fain. Echilibrat. Preiau, cu de la mine putere, proiectul. Solicit voluntari. Fetele acceptă. Chestionez și pe băieți. O dau la întors. Emit un “bah“ exasperat, franțuzit. Să creadă ei că-i glumă. La anul am să propun team building de Crăciun, tot la birou, că va fi criză. Două echipe, doi brazi artificiali, cine face bradul mai frumos. Știu de acum cine va câștiga. Echipa mea, care s-a antrenat anul ăsta. Bun așa, Charlie! Bravo.

Distribui sarcinile, echitabil, debarasându-mă de alea care nu îmi plac mie. Fetele agață, după cum cred de cuviință. Eu pun agrafe în coada globurilor. Mă trezesc vorbind: “Vă rog să îmi comunicați din vreme dimensiunea globurilor și culoarea, ca să știu ce să pregătesc“. Se uită la mine cruciș. Sunt un control freak. Admit. Bradul iese bine.

Revoluția blugilor continuă, cu succes. Întârzii două ore la birou, nu se sesizează nimeni.

Pe 25 suntem invitați la ziua unui tip, Iisus. Face 2009 ani, eu cred că un pic mai mult, dar se alintă. Nu îl cunoaștem personal, mai mult din auzite, dar mergem, ce să facem.

Nu mai am nici un ban, pentru că i-am dat pe toți la stat. Dezastru financiar, dar, cumva, reconfortant. Imaginez ce aș face dacă aș avea și constat că e complicat. Îi cheltui, nu îi cheltui? Îmi iau wii sau LCD? Probabil, să ai bani e o situație greu de gestionat. Bine că nu am!

Peste tot, ornamente de crăciun. Cântece de crăciun. WordPress ninge. Mă enervează, toți. Cumplit.

Vreau să stau în pat, să citesc și să dorm. Să dorm, mai ales.

Stau la laptop, cu o față preocupată, butonez de zor, nu mă întrerupe nimeni. Scriu pentru blog. Mai am o tonă de treabă. O să o fac.

Realizez că, mai nou, sunt propriul meu erou. Trăiesc, de fapt, într-o bandă desenată.

Se întoarce Ursul, cu o zi mai devreme. V-am spus? E de bine.

Avocata, calamarul si pisica

O interventie scurta, scurta, cat sa remarc faptul ca astazi, dupa numai 3 nesuri, Avocata a gatit calamar. Fara sa insist asupra luptei cu accente de tragedie greaca dintre Avocata si cefalopod si limitandu-ma la a arata ca Avocata era atat de stresata, incat a gatit cu ochii pe ceas, fix cum scria in reteta, aprinzandu-si intre timp si vreo doua-trei tigari care au ars toate in scrumiera, nefumate, subliniez eroismul pisicii Kitzu.

Kitzu a luptat din toate puterile pentru calamar (cativa vecini au scos capul pe fereastra, unii alertati de urlete, altii, speriati de tors – credeau ca iar a cazut lumina si a adus Electrica un generator gigant, care huruie cat 1000 de frigidere Fram). Avocata s-a gandit sa ii dea, dar, pana la urma, a hotarat sa nu, nestiind sigur daca pisicile sunt sau nu alergice la fructe de mare.

PS: Cefalopodul a sfarsit prin a fi devorat de Urs, drept razbunare, pentru ca Avocata il silise sa il spele.

Charlie hiberneaza, Avocata presteaza instant!

Daca v-ati intrebat unde am disparut, aflati ca si eu m-am intrebat o vreme, pana ce mi-am dat seama ca, probabil, hibernez. Admit, mi-a luat ceva timp sa ma prind, dar am, cred eu, circumstante atenuante, fiind eu o creatura parazita, insuficient studiata si relativ la inceputul vietii, chiar nu aveam de unde sa stiu.

Asadar, hibernez, banuiesc ca acum m-am trezit putin, ca e cald afara, si in vremea asta ma uit cu jumatate de ochi la tot ce se petrece si mai ca nu-mi vine a crede.

In vreme ce eu hibernez, Avocata presteaza, cum spuneam in titlu, instant. Cafea instant, sa nu ma intelegeti gresit, sau, cum i se mai spune popular, nes. Nu ca as fi de acord, sa o spunem din capul locului, sa ne tragem de sireturi chiar asa, dar, pentru a evita confuziile, pot face o concesie. Sa nu se inteleaga cine stie ce.

Avocata presteaza nes. In lipsa de nes, Avocata este o fiinta jalnica, depresiva, care isi pierde vremea privind in gol si baiguie cuvinte fara sens. Dupa ce bea nesul, devine pe cat de umana poate fi un avocat. Nici nu se uita la marca. Nes sa fie, irelevant cine il produce.

Incepe cu un nes acasa, urmat de un nes la birou, urmat de al doilea nes la birou, urmat de nenumarate nesuri, toate la birou. Daca acasa face economie, la birou nu se infraneaza (nota lui Charlie – nesul nu e furnizat de birou. Avocata si-l procura singura). De fapt, Avocata bea atata nes, incat e mai mult nes decat Avocata. In vene suspectez ca ii curge nes in loc de sange si ca, de fapt, Avocata este Nesul intrupat, care fumeaza, merge, vorbeste, scrie mailuri si da telefoane, ba chiar, uneori, mai si doarme.

Recunosc, ma amuza sa ma uit cu jumatate de ochi cum nesul care este acum Avocata poate sa pacaleasca asa de bine pe tot restul lumii, care crede ca interactioneaza cu Avocata cand, de fapt, interactioneaza cu Nesul. Dar, cum observ ca sunt prevazut cu spirit civic, ma intreb, de cand m-am trezit, daca nu e cazul sa depun o sesizare la Barou, ca Nesul asta presteaza avocatura fara sa plateasca taxele si contributiile profesionale.

My Evilness: Part III. “Timpuri grele (Piesă de teatru într-un act)”

Decor: o firmă de consultanță în plină expansiune, sala de consiliu

Personaje: Shefu, coordonatorul firmei

Consultanții: A, B, C, D, E, etc.

(Se deschide cortina. Personajele stau în jurul mesei, Shefu în capul mesei)

Shefu (ferm): În deschidere, doresc să vă reamintesc că ședința a început la ora 9. Este ora 9.01. Vă rog pe viitor să veniți la timp.

(Consultanții privesc în jos, spășiți. Se aude un murmur general): “Da, Shefu!“

Shefu (și mai ferm): De asemeea, vreau să vă reamintesc principiul de aur al organizației noastre. OPC!!! În traducere, ore pe cur. Stați în cur și facturați, înțeles? E criză, repet, criză!!! Sunt timpuri grele! Trebuie bani!

Consultanții (cu fals entuziasm): Da, Shefu.

Shefu (mulțumit): Așa, mai copii! Acum, scopul întâlnirii noastre este de a vă anunța că am decis să implementăm o nouă procedură de lucru. Am constatat că procedura veche nu era deloc potrivită. Pai, ce e asta, domnule, adică, la început pupăm clientul în cur și la sfârșit îi dăm un șut??? Cum să faci bani în condițiile astea? Totul se va schimba radical.

(Consultanții privesc nedumeriți în jur, unii sunt speriați.)

Shefu (radios): De acum înainte, principiul nostru în abordarea clienților va fi la început să îi dăm un șut, iar la final să îl pupăm în cur!

Consultantul A (femeie, 30 de ani, frustrată): Dar, Shefu …

Shefu (nervos, țipând): Comentezi?

Consultantul A (afectat): Nu, Shefu.

Consultantul B (barbat, 27 de ani, visează să ajungă șef la rândul său): Shefu, evident, nu înțelegem măreția concepției tale. Dacă ai vrea să ne explici noua procedură …

Shefu (brusc iluminat): Normal că nu înțelegeți. (Însuflețit): Dacă îl pupăm în cur la început, se învață cu binele și când îi dăm șutul de sfârșit nu ne mai recomandă. Dar invers … la început îl învățăm cu răul, iar la final pleacă cu o impresie bună. Ergo, ne recomandă. Aduce bani! Acum e clar?

(Consultanții se foiesc, se iscă forfotă generală, murmure de aprobare.)

Consultantul B (entuziast): Genial, Shefu. Numai tu puteai să te gândești la asta.

Consultantul C (bărbat, 40 de ani, vrea să meargă acasă și să doarmă): Avem un client Ergo? P-asta nu-l știu.

Shefu (iritat): Trezește-te, C! În continuare, vreau să vă anunț că am luat și o decizie privind organizarea firmei. De astăzi, băiatul care livrează pizza va fi angajat la noi, pe postul de consultant junior. Costă mai puțin decât alții din piață. Mă aștept să îl învățați meserie, e clar? Începe de azi.

Consultantul A (Își face cruce, pe sub masă): Dar, Shefu … cum să-l învățăm, mai exact?

Shefu (ferm): Vă privește. Peste o săptămână ținem din nou ședință, să mă informați ce l-ați învățat.

(Dezolare generală).

Shefu: Cât a durat ședința asta?

Consultantul B: Fix o oră, Shefu.

Shefu: Să o facturați pe vreun client.

Consultantul C (dorind să fie de folos): Poate pe Ergo, Shefu.

Shefu (către sine): Oare chiar avem un client Ergo? Să notez, să verific. (Tare): OPC toată lumea.

(Consultanții (în cor): Da, Shefu!

(Cortina)

DISCLAIMER: Prezenta reprezinta o opera de fictiune, care nu infatiseaza evenimente sau personaje reale. Orice asemanare cu asemenea evenimente sau personaje este pur intamplatoare. (C) 2009, serialcharlie

Chez Charles

Oui, Madames et Monsieurs, aujourd’hui nous parlerons le français. Parce que, si vous ne le saviez pas, Charles parle assez bien le français, mais, par malheur, pas assez souvent qu’il serait désirable. Charles parle français de temps en temps, quand l’Avocate fait des courses à l’étranger ou quand Charles cuit. Ou quand il s’imagine qu’il cuit. Voilà.

Alors, aujourd’hui nous nous imaginerons que nous préparons des grenouilles, plus exactement, des crêpes à la grenouille.

Bah, la recette, c’est quelque chose de très simple, elle vient comme ça :

- On pris des petits pieds des petites grenouilles, beaucoup d’une quantité, bien sur, disons, environ 30 pieds (car, vous savez, ce ne sont que les pieds qu’on peut utiliser) ;

- On pris demi verre de vinaigre et on y met les pieds de grenouille ; on ajoute de la sel, du poivre, au plaisir ; ils vont y rester pour environ demi heure.

- On prépare une bonne portion de pâte des crêpes. Chacun sait préparer de la pâte des crêpes. Voilà. Comme il est facile, n’est pas ?

- On mélange la pâte des crêpes avec les pieds de grenouille aussitôt marinés ;

- On ajoute de l’huile dans une petite poêle et on y rôtit les crêpes, enveloppés, pour environ 5 minutes sur chaque part, jusqu’ils sont tous frits.

- On disperse du persil sur les crêpes à la grenouille. Voilà. C’est prêt.

Bonne appétit !

Et pour les lecteurs de Charles qui, malheureusement, ne parlent pas le français, j’ai préparé aussi une traduction, en utilisant le service translations offert gratuitement par Google. Mais, vraiment, vous voulez que je paye, moi, au-dessus de tout cela ????

TRADUCTION (par Google Translations)

Da, Doamne şi Stimaţi domni, astăzi ne vorbesc franceza. Pentru că dacă nu ştiţi, Charles vorbeşte limba franceză destul de bine, dar, din păcate, nu suficient de des pentru că ar fi de dorit. Charles vorbeşte limba franceză din timp în timp, în cazul în care avocatul a mers la cumpărături în străinătate sau atunci când Charles fierte. Sau atunci când el crede că fierte. Acolo.

Aşa că astăzi ne imaginăm că ne pregătim broaşte, mai exact, clatite broasca. Ei bine, reţeta este ceva foarte simplu, este vorba de aşa:

-   A fost nevoie de picioare puţin din broaşte mici, o mulţime de cantitate, desigur, să zicem, aproximativ 30 de picioare (pentru că, ştiţi, acestea sunt doar picioarele care pot fi utiliza;

- A fost nevoie de o jumătate de pahar de oţet şi se pune picioarele de broasca se adaugă sare, piper, plăcerea şi ei vor rămâne acolo timp de aproximativ o jumătate de oră.

-  Se prepară o mare parte din clatite aluat. Toată lumea ştie cum să pregătească clatite aluat. Acolo. Cât de uşor este, nu-i asa?
- Se amestecă clatite aluat cu picioarele broasca marinat imediat;
- Am adăugaţi uleiul într-un mic pan şi friptură de pe clatite, plicuri, timp de aproximativ 5 minute pe fiecare parte, până când toate sunt prajite.
- Se dispersează clatite pătrunjel pe broasca. Acolo. E gata.

Bun poftei de mâncare!

Şi pentru cititorii de Charles, care, din păcate, nu vorbesc franceza, am pregătit, de asemenea, o traducere, traduceri folosind serviciul gratuit oferit de Google. Dar, de fapt, vrei să-mi plătesc, mai presus de toate astea??

Charlie’s toondoo

Red Hot Charlie Papers

Ecce, non adedo carnem!

Avocata nu mananca niciodata carne. Prin urmare, nici Charlie nu mananca niciodata carne. Niciodata al Avocatei tine de vreo 10 ani. Niciodata al lui Charlie tine de cand a intrat in simbioza cu Avocata, numa’ de vreo doi.Vad ca se intreaba lumea cum si de ce. Pai, simplu.

NU NE PLACE CARNEA!!!!! GUSTA NAJPA.

In plus, carnea provoca riduri, crede Avocata.

Mai mult, carnea trebuie gatita. Daca ar gati, Avocata nu ar mai avea timp sa se ocupe de lege. Si apoi, carnea, odata mancata, te face sa te simti satul. Avocatul nu trebuie sa fie satul. Trebuie sa fie flamand. Daca e flamand, e rau. Daca e rau, e bun.

Ce nu e clar? Rezum. Avocata nu mananca niciodata carne, din motive profesionale. Si ca sa nu faca riduri.

Charlie nu mananca nici el carne, dar se hraneste cu proteina animala, constand, in special, din suflet de om. Sufletul de om este o resursa rara, deci, pentru o minima satisfactie, Charlie trebuie sa devoreze cat mai multi oameni. Avocata nu este unul dintre oamenii vizati.  Avocata nu are suflet. Are in loc o procedura. Ca sa fim intelesi.

Pestele nu e carne. Am putea manca. Da’ pute, deci nu mancam. Decat uneori, rar. Daca e deja preparat si bine  preparat. La restaurant, in Portugalia.

Ne-am lamurit?

Lucky no. 13.10

O sa incep prin a va spune ca nu imi pasa. Nu ma intereseaza daca presedintele Obama merita sau nu premiul Nobel. Nu ma intereseaza ca a cazut guvernul. Nu ma intereseaza ca exista o superstitie stupida, cum ca numarul 13 ar fi cu ghinion. Azi a fost 13 si o zi extrem de interesanta, plina de realizari, si nu numai pentru mine.

Sa relatez:

- In cursul diminetii, Avocata a continuat razboiul rece cu legal counsel-ul intern al unui client, pe care o califica, de vreo 3 zile, cu apelativul de “sinistra” (dar asta numai in particular, pe mail ii spune “Stimata doamna”). Tocmai cand sa cedeze nervos, Avocata a realizat ca Sinistra tinde sa fie, in egala masura, si proasta. Nemaifiind un adversar redutabil, Avocatei a inceput sa ii fie oarecum mila de ea si astfel, si-a venit in fire. A stabilit o intalnire cu Sinistra, decisa fiind sa ii surada in stil corporatist, astfel incat sa o determine sa o placa.

- Dupa amiaza tarziu, Charlie a descoperit ca, in considerarea pierderii vizibile in greutate a Avocatei din ultima luna (fara niciun efort, subliniez, fara niciun efort!), Imparatul Rosu o banuia ca ar suferi, Doamne Fereste, de “vreo boala”. Charlie a ras cu spume, cu fiecare celula, cu fiecare cil de celula, cu fiecare farama de umbra din sufletul sau intunecat si minuscul. Dupa care s-a oprit. Dupa care a mai ras inca o data, teluric, tavalindu-se pe jos si batand din picioruse si aripioare, intelegand in sfarsit de ce Imparatul Rosu nu se aseza in ultima vreme in apropierea Avocatei si imagindu-si-l pe Imparat spalandu-se isteric pe maini, disperat ca, Doamne Fereste, sa nu cumva sa se ia! Astfel, pe podeaua biroului Avocatei au ramas urme mici, dar sesizabile, de ghiare, de la piciorusele si aripioarele lui Charlie, pentru care am inventat deja o poveste de acoperire, in care vom da vina pe un scaun.

- Cand sa plece in sfarsit de la birou, Charlie a constatat ca ziua de 13 a fost placuta si pentru altii. Constatarea s-a petrecut mai exact in fata firmei, unde colegul cunoscut sub numele de Cristi, care, chipurile, plecase acasa, mutand din loc o masina care era, dupa toate aparentele, un Porsche. Daca si-a luat Porsche, il felicitam. Daca nu si-a luat, macar a parcat unul!

- Spre seara, Ursul a venit si el cu o surpriza placuta, in forma unui draft de mail in care, intr-un stil pur britanic, decapita un client mai mult decat obraznic. Mailul, o capodopera a sexului corporatist (reluctance/non-consent) i-a luminat lui Charlie seara friguroasa a zilei de 13,  in vreme ce Avocatei i-a provocat niste fantezii intense din ciclul “ce as face eu daca as fi manager, ceea ce, sigur, nu vreau sa ajung, dar nu se stie”.

- Pe timpul intregii zile, Charlie si Avocata au primit o multime de vesti bune, de pe la prieteni, despre case, joburi si copii noi, pisici si altele, despre care nu e loc sa mai pomenim aici. Cei in cauza stiu ei mai bine si sunt asteptati sa faca cinste, asa cum se cuvine.

Una peste alta, luky no. 13.10.!!!