Charlie si visul unei nopti de vara

Într-o seară toridă de vară, Charlie se trezi captiv în visul Avocatei. Charlie nu anticipase nicio clipă un asemenea deznodământ, deși, privind retrospectiv, se văzu nevoit să recunoască faptul că unele semne fuseseră de la început acolo.

Ajungând acasă, Charlie insistase ca Avocata să pornească aerul condiționat, ceea ce ea acceptase cu reticență, fixându-l pe 21 de grade și hotărând că numai pentru vreo două ore, după care se trântise în pat cu o carte în mână, decisă să lâncezească o vreme. Aerul condiționat îl izbi pe Charlie ca o briză răcoroasă, cu iz de reverie arctică, din care fu trezit brusc, de întrebarea stridentă a Avocatei: ”Charlie, ești sigur că am programat bine timpul?”

”Doar nu o să mă târăști acum să verific” răspunsese Charlie, ridicând o sprânceană și strâmbând disprețuitor din nas în spatele Avocatei, toropit de căldură și de lene și, pe undeva, terorizat de ideea de a se ridica din pat. Ochii Avocatei se îngustară amenințător. ”Am încredere în tine că știi ce faci” adăugase disperat, încercând să pară convins, la care Avocata zâmbi disprețuitor, cu un aer de superioritate, dar, totuși, flatată. ”Firește. Doamne, ce prostie de carte!”

”De acord” mârâi Charlie, aproape somnoros. ”Unde am rămas?” (În paranteză fie spus, cartea era un fantasy în care pledoariile avocaților se reduceau la o luptă cu săbii, cazul fiind câștigat de cine reușea să rămână în viață la finalul procesului. Avocatei i se părea totul o tâmpenie, susținând că niciodată avocații nu și-ar da viața pentru vreo cauză, oricare ar fi aceea. Nici Charlie nu putea susține, până la final, ideea contrară, dar intriga presupunea mult sânge și moarte, sânge și moarte de avocat, mai precis, ceea ce îi conferea suficientă satisfacție cât să nu își pună probleme de fond).

”Habar nu am” mărturisi Avocata, și, până la urmă, nici nu avea mare importanță. Charlie urmări atent un proces comercial, referitor la niște combustibil solid, care se finaliză cu avocatul reclamaților căzând lat pe podeaua tribunalului, cu un vârf de sabie în ochi. ”I want some more” gândi Charlie. După care se trezi față în față cu Brat Pitt.

Față în față este doar un mod de-a spune. În realitate, Charlie plutea deasupra sălii de ședințe de la biroul Avocatei, în vreme ce Brad Pitt, îmbrăcat și arătând exact, dar exact ca în Thelma și Louise, stătea față în față cu aceasta din urmă, sprijinit seducător de masa din sala de conferințe. ”WTF???” gândi Charlie, ”când ne-a plăcut nouă de Brad Pitt???? Niciodată!!!” (nu era tocmai adevărat – în Thelma și Louise chiar îi plăcuse – era de fapt singurul lucru care îi plăcuse din tot filmul). Cuprins insa de o fascinatie morbida, își întoarse privirea în jos, la timp să o vadă pe Avocată întinzând profesional către Brad Pitt o carte de vizită.

”Se rezolvă” spunea Avocata, cu surâsul despre care îi plăcea să creadă că este calm și profesional, iar Brad Pitt zâmbea înapoi tâmp și, aparent, recunoscător. Ridică mâna și își dădu ușor pe spate pălăria de cowboy, uitându-se cu subînțeles la Avocată, iar pe Charlie îl trecură fiorii, întrebându-se unde a nimerit și dacă, oare, urmează să orbească. Moment în care se petrecu imposibilul, incredibilul, inadmisibilul.

Avocata strănută violent și repetat fix în fața lui Brad Pitt, după care își suflă zgomotos nasul.

”Vai” spuse Brad Pitt în română (!), dar cu un foarte, foarte ușor accent, sunând, în același timp, trist, șocat și dezgustat. Se îndreptă brusc, depărtându-se de masă și pășind spre colțul opus al camerei, cât mai departe de Avocată. ”Mă tem că ați răcit” adăugă el extrem de formal. Până și aspectul i se schimbase, avea brusc părul lung și hainele din Interviu cu un vampir. ”No shit, gay icon” replică în sinea lui Charlie, realizând în același timp că o briză ușoară, rece, îl plimbă deasupra sălii de conferință.

”Scuze” spuse Avocata, suflându-și viguros nasul. ”Cred că este de la aerul condiționat.” Scutură capul cu o mișcare nervoasă, ridicându-și privirea spre tavanul sălii. Charlie se făcu mic, mic, sperând să se poată ascunde în spatele lustrei art noveau, în opinia lui Charlie, absolut nepotrivită într-un birou de avocatură, chiar dacă se dovedea utilă. ”Știu că ești acolo, Charlie” șopti veninos Avocata, ”și e numai și numai vina ta. Interviu cu un vampir, dumnezeule!!! Îți dai seama ce mi-ai făcut, bestie? Putea la fel de bine să fie Troia!!!” Din acel moment, lucrurile o luară cu totul și cu totul la vale.

”I’m here about some monkies” spuse Brad Pitt, sărind peste rândul de scaune din fața ferestrei, și aterizând în mijlocul sălii de conferințe.

”Propun să ne auzim la un telefon mai târziu” răspunse Avocata, în mod evident, iritată, înainte de a izbucni într-o nouă serie de strănuturi.

”Telephone call? Telephone call?” strigă Brad Pitt, sărind și țopăind ca o maimuță în mijlocul mesei.

”Ești mort, Charlie!” șuieră Avocata, ”mă auzi, fiară? Mort!”

Charlie deschise ochii. Era undeva spre dimineață: în casă erau lejer 18 grade, iar perdelele fluturau în aerul condiționat. ”Ar trebui să îl oprească cineva” gândi Charlie, întinzându-se și așezându-se mai bine între perne, privind spre Avocată, care tremura sub cearșafuri. ”Nu e vina mea că nu poți să ai și tu o fantezie ca lumea” spuse, după care închise ochii la loc.